Capitolul 7 – 42

Am dat buzna in clasa de biologie cand clopotelul a sunat, castigand o privire dezabrobatoare de la domnul Banner.

– Imi cer scuze, am spus eu in timp ce ma asezam la locul meu.

Domnul Banner a mormait usor si a continuat sa faca prezenta in liniste. El era cu adevarat un om care nu spune multe cuvinte. Ora lui este singura in care am asa de mult timp liber. De obicei ne dadea de lucru si ne lasa liberi.

Edward era deja la locul lui, ca de obicei. In ciuda aversiunii lui pentru mine in afara salii de clasa, el parea perfect prietenos cu mine in clasa. Ajuta faptul ca era atat de destept, incat isi termina treaba inaintea tuturor. Cateodata ma ajuta daca nu eram sigura de raspunsul meu. Nu stiu daca o facea pentru a fi dragut, sau pentru ca era plictisit si dorea sa discute cu cineva.

Si prin discutie ma refer la o vorbi despre subiecte adanci. Edward parea ca vrea sa stie opinia mea despre tot. Cateodata ma intreba lucruri banale, cum ar fi care este cartea sau filmul meu preferat. Alteori imi punea intrebari mult mai complexe. Nivelul interesului pe care il acorda orcarei prostii pe care o scoteam pe gura era surprinzator. Era ca si cum dorea sa stie tot ce era in mintea mea.

– Ce e cu graba asta? m-a intrebat Edward incet, in timp ce eu imi scoteam cartile din geanta si le-am pus in fata mea pe banca. Am prins o urma mica de amuzament in vocea lui.

– M-am impiedicat, iar cartile si foile mele s-au imprastiat peste tot pe podea, am spus simplu.

Uneori sunt iritata pentru ca Edward nu imi acorda atentie si in afara orei de biologie. Am incercat sa las sa se vada asta, insa cand ma intreba lucruri despre care aveam o opinie profunda (?) , incepeam sa vorbesc si uitam de iritarea mea.

Insa cand clopotelul suna, anuntand sfarsitul orei, iritarea mea revenea. El mi-ar da un zambet plin de parere de rau, iar eu i-as da o privire minunata inapoi. S-a intamplat de fiecare data si ma simteam asa de usor de manipulat deoarece nu aveam puterea sa-l ignor.

Edward a chicotit si m-am simtit si mai iritata. Atat de mult cat ma absorbea conversatia noastra de la biologie, el tot reusea sa intre pe sub pielea mea.

Dupa ce a vazut incruntarea de pe fata mea, un colt al gurii i s-a ridicat intr-un zambet. Ma bucur sa vad ca eram sursa lui de divertisment.

Ca de obicei, domnul Banner, dupa o scurta lectura, ne-a dat niste manuale de lucru, si s-a dus sa face ceva. Eram sigura ca era vorba de ceva important pe laptop-ul lui.

Am terminat intrebarile repede. Invatasem despre asta in Phoenix. Imediat cum am terminat, m-am uitat la Edward si am vazut ca si el terminase deasemenea.

– Cum de termini intotdeauna asa de repede? am intrebat, uitandu-ma acuzator la scrisul lui elegant de pe foaie. Am privit si foaia mea si m-am strambat la scrisul meu inghesuit si mic.

– Te-as putea intreba acelasi lucru. Esti mult mai rapida decat aproape toti din clasa.

– Pai, eu stiu raspunsul la orice, am spus cu o voce nepasatoare, ridicand din umeri.

– La tot? Care este raspunsul la viata?

– 42.

Sprancenele lui Edward s-au ridicat in amuzament, si un colt al gurii i s-a ridicat iarasi. Ma intreb de ce nu zambea pur si simplu. Mi-am mentinut fata serioasa in timp ce il priveam. De obicei eram o mincinoasa teribila, insa de data aceasta nu era nevoie sa mint.

– 42? a intrebat el sceptic.

– Da. De ce? Crezi ca mint? l-am provocat eu.

– Si de unde ai aflat asta? el arata in continuare sceptic.

– De pe Google.

El a chicotit si si-a scuturat usor capul.

– Ce? Este adevarat! Ai incercat vreodata sa scrii pe Google la cautare ‘raspunsul vietii, universului, si a toate’? Vei vedea ca este 42.

– Te cred. Doar ca imi petrec timpul facand lucruri mai productive decat sa caut pe Google lucruri intamplatoare, a spus el.

– Care sunt aceste lururi productive? am intrebat incercand sa nu sun curioasa.

In caz ca va intrebati, nu, nu am reusit sa aflu ce este. Nu voi stii niciodata de ce nu avea numere, pana nu-mi confirma el teoriile. Am sapat pentru aproape doua saptamani, si am gasit multe posibilitati, insa majoritatea erau ridicole.

Din nefericire, teoriile mele erau lipsite de continut. Nu prea aveam cu ce se incep atunci cand cautam, in afara de faptul ca probabil erau nemuritori. Nu l-a vazut niciodata sa manance, insa de unde puteam sa fiu sigura ca nu manca acasa? Toate aceste teorii vor fi numai teorii pana nu imi va confirma el, sau cineva din familia lui.

Si trebuie sa spun ca teoriile mele nu erau prea convingatoare. L-am considerat chiar si elf pentru ceva vreme. Insa dupa aceea mi-am amintit ca iti trebuiesc urechi alungite ca sa fii elf, asa ca am lasat-o balta.

Mai erau si alte posibilitati, desigur. M-am mai gandit la el ca magician, vampiri, roboti, sau poate ca si-au castigat nemurirea. Ca si cum ar fi baut Elixirul Vietii, sau au castigat-o pentru nu stiu ce chestie nobila. Stiu ca suna ridicol, insa incerc sa am mintea deschisa si sa nu ma gandesc despre cum sunam, ca si cum as veni dintr-un basm.

M-am uitat la Edward, inca asteptand ca el sa-mi spuna care sunt “lucrurile productive” pe care le facea in timpul lliber, insa ochii lui erau ingustati putin si maxilarul inclestat. Putea trece neobservat, insa eu am vazut. Era ciudat cum puteam sa-i analizez reactiile asa de bine, fara a conta cat de mici erau.

– Nu ti-ar placea sa stii, a spus el in final, evident incercand sa scape de intrebarea mea. De ce nu imi putea da un raspuns direct? Ce avea de ascuns?

Corect. Chestia cu nemurirea. Si posibilitatea de a fi o creatura mitica.

– Deci, de ce crezi ca apare 42 cand cauti ‘raspunsul vietii, universului, si a toate’pe Google? a intrebat el, revenind la subiectul anterior.

– Nu stiu, am spus uitandu-ma la mainile mele. Insa 42 este un numar destul de important in matematica, stiinta, astronomie, si religie. Curcubeele au un unghi de 42 de grade. 42 este un numar magic comun folosit de programatori. Aparent 42 est raspunsul vietii.

– Si tu crezi asta? a intrebat el.

– Am ras de asta cand am aflat.

– Hmmm…, a murmurat el.

– Ce? am intrebat, curiozitatea luand controlul.

– Esti o persoana foarte cinica, insa cu puncte de vedere interesante. Mi-ai spus ca nu crezi in asta, deci in ce crezi? In Dumnezeu?

– Nu vreau sa creez o disputa pe tema religiei, insa sa fiu sincera, nu stiu daca cred sau nu in Dumnezeu. Daca acolo, undeva, ar exista Dumnezeu, de ce El- , m-am oprit abrupt. Eram sa spun ‘de ce El mi-ar da acest blestem?’. De sigur, pauza pe care am facut-o l-a facut pe Edward si mai curios.

– De ce El… ce?

La naiba, ce sa spun?

– Um, de c ear lasa atatia oameni sa moara si ar lasa ca razboaiele sa aiba loc.

Draguta salvare, Bella.

Edward s-a uitat la mine suspicios, insa a lasat-o balta.

– Deci nu crezi ca exista cineva care se uita la tine? Nu crezi in Rai sau Iad?

– Nu am spus niciodata ca nu cred ca cineva este acolo. Poate ca exista cineva, insa nu sunt sigura daca acel cineva este Dumnezeu sau nu. Si despre viata dupa moarte, nu sunt sigura nici in privinta asta. Moartea… este finalul. Viatadupa moarte suna ca si cum moartea este pur si simplu o piedica in a ajunge in Rai sau Iad. Nu prea cred in lucruri de genul asta. Nu imi place sa fiu asa de negativa, insa nu am experimentat inca nimic care sa mma faca sa privesc partea luminoasa a vietii.

– Nu ai multe memorii fericite?

– Am avut timpuri bune, insa nimic care sa-mi schimbe viata sau ceva asemanator. Partea buna din oameni nu a stralucit destul de mult pentru mine.

M-am uitat in jur si am vazut ca toti inca lucreu sau vorbeau cu colegii de banca. Nimeni nu ne asculta, ceea ce era bine.

– Nu crezi in partea buna a oamenilor? a intrebat Edward. Suna a si cum ar fi vrut sa-mi dovedeasca ca greseam in privinta cu ceva.

– Cred mai mult in partea negative, scuze.

– De ce esti asa de nagativista?

– Ai auzit vreodata despre id, ego si superego? am intrebat eu.

– Ah. Sigmund Freud.

– Da, pai, presupun ca superego-ul nu a sunat niciodata bine pentru mine. Am o viziune mai intunecate despre umanitate. In ceea ce priveste altruismul si egoismul, cred ca altruismul nu exista cu adevarat.

– Elaboreaza asta, te rog.

– Nu cred ca oamenii fac lucruri bune doar pentru a ajuta pe altii, fara sa se asteptesa primeasca ceva in schimb. Chiar daca este in subconstient, tot este acolo. De exemplu, acele reclame pe care le vazi mai ales in preajma sarbatorilor, despre copiii saraci care traiesc in alte tari si despre cum ar trebui sa le donezi bani sau haine. O faci, insa nu pentru ca vrei sa-i ajuti pe cei saraci, ci pentru ca daca nu o faci o sa te simti vinovat. Iti usurezi constinta.

– Cum ramane cu Maica Teresa? A facut multe lucruri bune si nu a primit nimic in schimb.

– A castigat ‘celebritate’. Nu ma intelege gresit, esteincredibil ca a facut toate aceste lucruri, insa gandeste-te putin. Acele lucruri au fost minunate, ins ate pun pe ganduri. Daca sunt fapte bune savarsite pentru castig subconstient?

– Am mai auzit teoria asta inainte. Suntem buni pentru ca societatea ne modeleaza asa, corect?

– Societatea face legile si moralele. Fiecare copil mic este egoist si nu face nimic pentru a-i ajuta pe altii. Pe masura ce cresc, parintii si profesorii ii invata moralele societatii, iar acestia devin ‘civilizati’. Societatea ne face in felul asta. Fara ea, nu ar fi nici-o ordine.

– Te-ai gandit la lucrul acesta mult, nu? a intrebat, uitandu-se la mine cu usoara neincredere.

– Imi place filozofia.

Clopotelul a sunat atunci, spunandu-ne ca ora a luat sfarsit. Edawrd mi-a aruncat o privire plina de scuze, ca de obicei. Corect, nu putea fi vazut cu mine in afara clasei. Iritarea mea s-a intors. El doar avea inca o canversatie lunga cu mine! Nu eram destul de buna ca sa fiu asociata cu el?

Doar mi-au dat ochii peste cap in directia lui si mi-am pus cartile in geanta.

Eram pe cale sa plec, cand Edward a vorbit.

– Bella?

– Ce? am sups iritata.

Ochii lui de topaz, care in urma cu cateva zile au fost negrii, erau plini de scuze. Insa nu imi pasa. Uram faptul ca ma folosea in acest fel. Si eram si mai furioasa pe mine pentu ca il iertam de fiecare data, si vorbeam cu el la ora de parca am fi fost prieteni.

– Imi pare rau Bella, a spus Edward usor.

– Si mie imi pare rau ca iti este rusine sa fii vazut cu mine, am spus ridicand din umeri, si am iesit din clasa.

Ziua urmatoare era insorita.

Ceva ce am crezut ca nu voi vedea in Forks.

Eram intr-o dispozitie mult mai buna din cauza soarelui, si chiar si Charlie a observant asta cand am coborat pentru a lua micul-dejun.

Cand intram in parcarea scolii, am observant ca soarele nu era singurul lucru diferit astazi.

Volvo-ul auriu nu era in parcare. Asta era neobisnuit. Culleni ajungeau intotdeauna inaintea mea. Niciodata nu au ajuns dupa mine. Poate ca intarziau putin astazi, insa de ce?

Am simtit un mic junghi cand m-am gandit la posibilitatea de-a nu-l vedea pe Edward azi, daca Culleni lipseau. Stiu cama enerva, insa nu puteam nega dorinta de a-l vedea. Nu puteam sa explic cu exactitate.

Pe parcursul zilei, nu i-am vazut pe nici unnul din familia Cullen sau Hale. Unde erau? De ce ma simteam atat de nelinistita pentru ca nu erau la scoala?

La pranz am intrebat-o pe Jessica despre absenta lor, arucand o privire la masa libera din cantina. Ea a zambit si si-a dat parul cret pe spate, intrand in modulul de barfa.

– Culleni nu vin niciodata la scoala cand este soare, a spus ea.

– De ce nu?

– Domnul si doamna Cullen ii ia in drumetii de fiecare data cand este soare. Am incercat sa-mi conving parintii sa faca la fel. Nu am avut nici macar o sansa.

– Deci nu vin niciodata la scoala cand este soare?

– Nu. Nici macar nu-mi amintesc sa-i fi vazut intr-o zi insorita. De fapt, nimeni nu cred ca a facut-o. Pur si simplu dispar. Familia lor este o mare iubitoare de natura. Cred ca asta face parte din motivul pentru care s-au mutat aici, fiind atat de multa padure. Pacat insa ca ploua atat de mult.

– Da, am spus gandindu-ma. Pacat.

Deci nu au fost vazuti niciodata cand era soare afara. Puteau sa mearga sa faca drumetii, insa nu prea credeam.

– Domnul Cullen nu se duce la service cand e soare? am intrebat-o pe Jessica.

– Nu, nu cred. Cum am spus, pleaca cu toti.

Asta era ciudat. Intelegeam daca iubeai sa fii in aer liber, insa asta parea neobisnuit. Insa, din nou, nimic nu era obisnuit cand venea vorba de Culleni. Ceva ma facea sa ma gandesc ca poate nici macar nu se duceau sa faca drumetii cand era soare. Poate ca faptul ca nu doreau sa fie vazuti in public in soare avea ceva in comun cu faptul ca nu aveau numere.

Poate ca era ceva despre faptul ca nu erau complet normali. Ceva cu faptul ca sunt creatur mitice.

Insa ce creatura nu iesea in lumina soarelui?

M-am gandit la toate lucrurile pe care le sitiam despre Culleni, mai precis despre Edward.

Nu manca niciodata, era foarte palid, ochii lui isi schimbau culoarea, si prima data cand m-a vazut arata ca si cum ar fi vrut sa ma omoare.

Avea un fel de super putere si viteza, salvandu-ma de acea duba. El si celorlalti Culleni nu le placeau sa iasa in evidenta.

Din cate imi asumam eu, erau nemuritori.

Si acum nu sunt vazuti in public cand este soare. Poate exageram la partea cu soarele, dar pe bune acum. Este cam imposibil sa nu fii vazut niciodata intr-o zi insorita. Chiar daca faceau drumetii nu ar fi trebuit sa fie vazuti macar o data? Poate ca nd isi luau niste provizii de ultimo moment sau ceva de genul. Haide, nu poti trai intr-un mic orasel timp de 2 ani sis a nu fii vazut niciodata in soare.

Asta m-a facut sa ma gandesc la acele pocesti stupide despre vampirii care izbugnesc in flacari sau se transforma in praf in razele soarelui.

Asteapta putin.

Cred ca tocmai am dat peste ceva.

Imediat ce am ajuns acasa m-am dus la calculator si am intrat pe internet, scriind la cautare ‘vampiri’. Daca se potrivea ceva, vampirii cu siguranta ar fi fost adaugati la lista mea cu teorii.

Descrierii si atributii comune ale Vampirilor

Este dificil sa faci o singura descriere definitiv a vampirilor folclorici, desi exista cateva elemente comune in legendele europene. Vampirii, de obicei, au fost raportati a fiind umflati in aparenta, si rumeni, violeti sau de culoare inchisa; aceste caracteristici au fost atribuite bautului recent de sange. Intr-adevar, sangele a fost vazut de multe ori prelingandu-se din gura sau nas, atunci cand se verifica sicriul, si ochiul drept era deschis. Era imbracat in panza in care a fost inmormantat, iar dintii, parul, ungiile crescusera, desii, in general, cotii nu sunt o caracteristica comnuna.

Asta nu semana deloc cu Culleni.

Celelalte atributii difereau in functie de culturi. Unii vampire, ca cei gasiti in povestile din Transilvania, erau slabi, palizi si aveau unghiile lungi.

Pai, exceptie facand unghiile, aceasta descriere se potrivea mai bine.

Am citit mai mult, majoritatea din ce am gasit sunand prosteste si nu se potriveau deloc cu Culleni, pe cad altele se potriveau perfect. Nu imi placea, insa am sa adaug aceasta posibilitate la galeata mea de teorii. Cum am mai spus si inainte, aceste erau numai teorii, si singurele persoane care imi putea spune care era cea adevarata erau Culleni insasi.

Pana atunci, acestea erau numai posibilitati. Nu erau precise.

Insa o sa ma asigur ca o sa-i observ mai atent de acum. Şi mi-as uita, de asemenea, la unele dintre aceste mituri şi legende folclorice. Am nevoie să ma uite la tot pentru a ajunge mai aproape de adevar.

Am coborat cand Charlie a ajuns acasa si am vazut o cutie in sufragerie.

– Tata, ce sunt astea? l-am intrebat cand a venit in camera, tinand un pahar de cola in mana.

– Oh, ti-l amintesti pe Bill Black?

Nu, nu imi aduc aminte. Mi-am scuturat capul.

– Sta in rezervatia Quileute si are un fiu, Jacob, cu cativa ani mai mic decat tine.

Ohhh, acel Billy Black. Am dat din cap.

– Facea curatenie in casa, scapand de lucrurile care nu ii mai trebuiau, si m-a intrebat daca vreau ceva. Avea o cutie plina de carti, pe care dorea sa le arunce, insa mi-am amintit ca iti place sa citesti. Nu stiam cu siguranta ce carte iti place. Pe cele care nu le vrei, le putem dona la biblioteca.

– Oh, multumesc tata. A fost dragut din partea ta, am spus sincer.

El doar a mormait si s-a asezat pe canapea, uitandu-se la meci.

Am pregatit cina, si dupa ce am mancat Charlie m-a ajutat sa duc cutia cu carti la mine in camera. In acea seara, am stat in pat, cu lampa deschisa, uitandu-ma la gramada de carti cautand ceva interesant. Multe dintre carti erau chestii ce nu ma interesau.

Am decis sa iau o carte la intamplare si sa citesc. Am bagat mana in cutie si am scos o carte cu ilustratii Native Americane si titlul era “Legendele Quileute”. Am deschis-o si am inceput sa citesc primul capitol, care vorbea despre cum Quileutes erau descendenti din lupi.

Imi puteam simtii ochii cum se inchideau, insa am continuat. Am dat pagina, si am decis sa mai citesc un ultim capitol inainte sa ma culc. Am citit titlul capitolului si am continuat cu inceputul paragrafului.

“Cei reci”

Ziua urmatoare era innorata, ceea ce insemna ca Culleni s-au intors.

Eram in cantina, jucandu-ma cu un dop de sticla, nefiindu-mi foame. Stomacul meu inca facea tumbe dupa informatiile pe care le-am citit seara trecuta. Eram agitata deoarece trebuia sa stau cu Edward la biologie.

Dintr-o data, Jessica s-a aplecat spre mine si mi-a soptit in ureche.

– Bella, Edward Cullen se uita la tine.

Mi-am ridicat capul si m-am uitat la masa Cullenilor, insa acolo erau numai patru persoane. De ce a spus ca Edward se uita la mine? Nici macar nu era acolo!

Ea a chicotit, si a aratat in alta directie. M-am uitat intr-acolo si l-am vazut pe Edward stand singur la o masa. Mi-a prins privirea si mi-a zambit. Apoi a facut semn spre scaunul liber din fata lui si ochii mei s-au marit.

Am aratat spre mine, si am mimat ‘eu?’.

El a dat din cap.