Capitolul 8 – Fenences

   Edward Cullen vroia sa stau cu el.

   … Bine, asteapta, CE?

   In saptamanile trecute m-a evitat in afara orei de biologie, ca si cum as fi fost Ciuma Neagra, si acum dorea sa stea cu mine la pranz? Cel mai social moment din zi? Fara sa mai mentionam ca scoala asta are atat de putini elevi, incat toata lumea ar observa.

   Nu stiu de ce, dar nu m-am ridicat, nu inca. Doar priveam spre el surprinsa. Edward se uita deasmenea la mine, o imagine perfecta de comoditate si incredere.

   Ce era cu schimbarea asta? Nu avea niciun sens.

   – Se refera la tine? a spus Jessica, sunand surprinsa si degustata. Ma indoiam ca trecuse inca peste Edward Cullen.

   – Um, asa cred. 

   Edward incepea sa arate nerabdator, sprancenele lui impreunandu-se si ochii i se ingustara usor. Era evident ca se astepta sa fiu asezata langa el pana acum. Nu era intentia mea sa stau intr-un loc, holbandu-ma ca o idioata, insa incercam sa imi dau seama cum functioneaza ciudata minte a lui Edward.

   Cand inca nu facusem nici-o miscare, el si-a dat ochii peste cap si spre surpriza mea, mi-a strigat numele.

   – Bella!

   Ca un reflex, am ridicat putin capul instinctiv. Nu strigase foarte tare, deoarece mesele noastre nu erau asa departate , insa fusese destul de tare ca toti de la mesele din apropiere sa faca liniste si sa se holbeze la mine. Fata mea s-a facut rosie in mai putin de o secunda.

    M-am uitat inapoi la Edward, si el parea amuzat. Ugh, dorea sa ma rusineze?

   – Doamne, ce mai astepti Bella? Du-te si vezi ce vrea! mi-a zis Jesica, sunand iritata, si m-a impins usor.

   – Um, da, bine, a spus eu, nefiind foarte coerenta.

   M-am ridicat si m-am indreptat usor catre masa la care statea Edward. Incet deoarece nu doream sa ma impiedic in drumul meu. Toata lumea de la mesele apropiate inca se uitau la mine, facandu-mi obrajii sa arda in continuare. Nu aveau nimic mai bun de facut?

   Cand am ajuns la destinatia mea, m-am asezat in scaunul din fata lui Edward si mi-am scuturat usor capul, facand o perdea de par care sa ma protejeze de privirile celorlalti. M-am uitat la Edward si am vazut ca el ranjea la mine, foarte amuzat de rusinea mea.

   – Ce doresti Edward? am spus enervata. Un colt al gurii sale se ridica putin.

   – Doar vroiam sa stau cu un prieten la pranz, a raspuns el inocent.

   Ochii mei s-au ingustat si mai mult. Pana acum, aproape toata lumea revenise la treburile lor, fara sa se mai holbeze.

   – Credeam ca nu vorbeai cu mine in afara clasei de biologie, am spus acuzator. Probabil ca a sunat putin mai ascutit decat intentionasem, insa nu eram in cea mai minunata stare. Pur si simplu uram atentia.

   – Da, despre asta-

   – Deci acum sunt considerata demna de prezenta ta, incat ne poate vadea mai mult de o singura clasa? i-am reprosat, nelasandu-l sa continue. Stiu ca nu eram prea draguta, insa nici el nu m-a tratat foarte frumos, vorbind cu mine numai cand avea chef, si asta numai in clasa. Imediat ce clopotelul suna, nu mai eram destul de buna ca sa vorbesc cu el.

   Edward se incrunta, aratand furios si putin rusinat. Bine. Ar fi trebuit sa-i fie rusine.

   A deschis gura, si ma asteptam sa zica ceva de genul “Nu stiu despre ce vorbesti” sau chiar si ceva la fel de imatur cum ar fi “Taci din gura, Bella”. In schimb cand a vorbit, vocea lui era plina de remuscare.

   – Imi pare rau Bella, a spus trist.

   M-am uitat in ochii lui si am vazut sinceritate si convingere. Chiar parea ca ii pare rau. Am lasat o bucata din exteriorul meu rece si impulsiv sa cada.

   – Deci, de ce te-ai razgandit?

   Privirea lui a devenit mai intensa, si nu am putut sa ma uit in alta parte. Aceasta, iertati-mi expresia cliseu, mi-a facut fluturi in stomac.

   – Am obosit sa stau departe de tine, a spus el serios, privirea lui fiind tot atat de intensa incat, daca ar fi putut, ar arde o gaura prin mine. Asta ar fi neplacut.

   Mi-a luat o secunda sa absorb ce a zis, si cand am facut-o, m-a inrosit si am privit in jos, rusinata din nou. Ce se presupune ca inseamna asta? Era oboist sa stea departe de mine? O sa ma vaneze de acum? Ciudat.

   Am inghitit in gol si m-am uitat inapoi la fata lui.

   – Um, bine…?

   El a chicotit si s-a lasat pe spate in scaun.

   – Deci, ma dau batut. Esti mult prea interesanta. Pe langa asta, deja am un bilet dus spre Iad.

   – Esti confuz, am spus raspicat.

   El a chicotit din nou. Este uimitor cum poate trece de la serios la amuzat intr-o secunda. Probabil ca e bipolar. El doar a ridicat din umeri, inca zambind.

   – Deci… suntem prieteni acum? l-am intrebat eu. S-a incruntat putin, aproape nesesizabil. Am spus ceva gresit?

   – Prieteni…,  a cazut pe ganduri dupa cateva secunde. Bine. Prieteni.

   Mi-am dat ochii peste cap.

   – Asta cu siguranta se numeste vedere extensiva, am spus sarcastic. El a ras din nou.

   – In cazul tau, da, a spus, ochii lui fiind luminsi si fericiti.

   Nu stiam ce vroia sa spuna prin ceea ce tocmai a spus, insa am lasat sa treaca. Deocamdata. De unde dracu venise acesta persoana care se bucura de viata si nu ii pasa de anumite fapte pe care le face? M-am uitat la el suspicios, si el era acum curios.

   – Ce? a intrebat

   – Ce te-a facut atat de fericit? Fara suparare, dar de obicei esti mult mai morocanos.

   -Cum asa? a intrebat ridicandu-si o spranceana.

   Am ridicat din umeri.

   – Nu zambesti atat de larg ca acum, am spus onest. Si esti mult mai… inchis. Este ca si cum ai avea garduri in jurul tau ce te tin separate de restul lumii. Scuze daca am sunat prea profunda.

   Edward si-a inclinat usor capul si si-a impreunat sprancenele.

   – Stii, si tu esti cam la fel, a spus el. Nu atragi atentia asupra ta; o urasti. Te simti ciudat in adunari mari de oameni, si este ceva secretos la tine.

   El s-a uitat la mine serios si am luptat sa-mi pastrez calmul compus. Nu puteam sa-l las sa vada ca daca o tinea tot asa, va descoperi ceva.

   – As putea spune acelasi lucru despre tine, am spus, referindu-ma la comentariul despre secrete. Diferenta era ca eu stiam cu siguranta ca ceva este diferit la el. Cu toate ca nu eram sigur suta la suta ce era, aveam o teorie puternica. El doar banuia despre mine ca sunt diferita. Nu avea dovezi solide. Tehnic, spatiul gol de deasupra capului sau nu erau dovezi solide, dar nu conteaza.

   M-am lasat pe spate in scaunul meu si am observat ca nu avea nimic de mancare. Nici eu nu aveam, insa puteam sa mananc daca doream.

   – Nu ti-e foame? am intrebat, uitandu-ma la masa goala din fata lui.

   Edward a zambit putin, ca si cum ar rade de o gluma privata.

   – Nu. Tie?

   – Nu.

   Mi-am inclinat capul intr-o parte, si m-am uitat la masa goala.  Inca nu l-am vazut sa manance. Asta doar intarea cea mai recenta si puternica teorie.

   Acea carte despre Legendele Quileute a fost ce a condus aceasta teorie sa fie cea mai buna pe care o am. Descria Culleni perfect: pielea rece, super puterea si viteza, faptul ca nu mananca… faptul ca erau nemuritori si nu aveau numere.   

   Ceea ce insemna ca sunt vampiri.

   Toate piesele se potrivesc atat de perfect si de precis, incat tot ce imi trebuia acum era confirmarea pe care cumva o s-o obtin de la Edward. Indiferent daca este mai devreme sau tarziu, insa voi afla. Da, sunt o persoana foarte curioasa si probabil ca imi bagam nasul in treburile altora, insa lipsa numerelor ma innebunea. ‘Cadoul’ meu imi spunea ca sunt diferiti. Trebuia sa stiu de ce. Nu eram tipul de persoana care spunea ‘Oh, asta e dragut…’ si nu ma mai interesa. Imi trebuia raspunsuri pentru tot. Aveam nevoie de motive. 

    Insa nu cred ca imi va spune de bunavoie. Trebuia sa-l pacalesc cumva.

   Stiu ca am sunat ca o persoana nepoliticoasa. Care este rea.

   Insa, nu era ceva rau in cazul acesta.

   Gandeste-te in acest fel: Sa presupunem ca traim intr-o  alta dimensiune ciudata, unde toti aveau voie sa poarte numai palarii negre, insa nimeni nu ar fi fost capabili sa vada culoarea. Acum sa presupunem ca tu esti singura persoana care vede culoarea palariei. Intr-o zi, vezi pe cineva ca poarta o palarie rosie in loc de neagra. Asta nu te-ar face curios, si ai vrea sa stii motivul? De asemenea, deoarece nimeni nu este capabil sa vada culorile, tu ai fi singul om care ar stii ca acele persoane sunt diferite.

    Bine, asta a fost o analogie ciudata si total oribila, insa functiona… intr-un fel, asta daca intelegeai.

   – La ce te gandesti? m-a intrebat Edward din senin, scotandu-ma din ganduri.

   M-am uitat la el si am ridicat din umeri.

   – La palarii, am spus onest.

   – Palarii? a spus sceptic.

   – Palarii, am aprobat eu.

   – La ce in particular?

   Am rotit sucul in maini absenta.

   – Daca toti elevi din Forks ar purta palarii negre, si doar cativa, adica tu si fratii tai, m-am gandit eu, ar purta palarii rosii, nu ar iesi in evidenta?

      Edward se uita la mine ca si cum mi-as fi pierdut sanatatea mentala.  Poate ca o fac. Nu ar fi surprinzator.

   – Pai, ba da…, a spus el usor, nestiind de unde au venit gandurile mele bizare.

   – Hmm…, am spus incet, uitandu-ma la spatiul gol de deasupra capului sau pentru a suta oara, inainte de a ma uita la masa Cullenilor. De sigur, nici ei nu aveau numere.

   M-am uitat inapoi la Edward, si el ma privea foarte confuz. Era aproape dragut. Totusi nu-l invinuiam pe el pentru ca era confuz. Si eu as fi fost daca rolurile erau schimbate.

   – Hai sa jucam un joc, am spus, indreptandu-ma in scaun. Inca mai aveam ceva timp pana sa se sune.

   Expresia de pe fata lui a devenit chiar si mai confuza si putin amuzata.

   – Un joc? a intrebat el chicotind. Tocmai ai sunat ca un copil mic, Bella. Nu incetezi niciodata sa ma surprinzi.

   – Am tendinţa de a avea acest efect surprinzator asupra oamenilor, am spus. Deci, te bagi sau nu?

   – Bine, de ce nu?

   – Bine. Acum, am sa spun un cuvant si tu vei spune primul cuvant diferit la care te gandesti. Ai inteles?

   – Cred ca am mai auzit de acest joc inainte.

   – Ai inteles?

   – Da Bella.

   – Bine. Eu voi incepe.

   M-am gandit o secunda.

   – Liliac. Ca animal.

   – Noapte, a raspuns el fara probleme.

   Am folosit raspunsul sau impotriva lui.

   – Si ce crezi despre ‘noapte’?

   – Liliac, a spus cu un zambet badjocoritor. O facea intentionat.

   – Liliac.

   – Noapte.

   – Noapte.

   – Liliac.

   – Bine, nu ajungem nicaieri. Fii serios, nu esti amuzant, am spus enervata.

   – Bine, bine. De ce nu incepem de la capat?

   – Daca insisti…, m-am gandit la un cuvant pentru o secunda. Soare. Vampirii luau foc in soare, nu?  

   – Stalucire.

      Faceam totul prea usor. Am scanat cuvintle in capul meu, incercand sa gasesc ceva care sa-l agite mai mult, insa sa nu fie prea evident ca stiu ceva. Am incercat sa-mi mentin corpul relaxat si fata nepasatoare cand am spus urmatorul cuvant:

   – Sicriu.

   – Moarte.

   Asta nu functiona. Nu vroiam sa apelez la cuvintele evidente decat mai tarziu, dar cred ca va trebui sa le utilizez acum.

   – Colti.

   – La asta cu siguranta nu ma asteptam, a spus el.

   – Face parte din efectul meu surpriza. Iti amintesti? Acum, continua sa joci, am spus eu. Se poate conta ca o ezitare? Nici nu cred ca avea dinti…din puteam sa vad.

   Un mod comun in a-ti da seama cand cineva te minte este daca persoana respective se gandeste inainte sa raspunda, sau repeat intrebarea, ceea ce nu-

   – Deci, colti? a intrebat, ca pentru clarificare. Am aprobat.

   Prima lovitura Cullen. Tocmai ai repetet intrebarea. Un semn ca se intampla ceva.

   – Dinti.

   Draguta salvare, trebuie sa admit.

   – Mancare.

   – Bautura.

   – Sete.

   – Bauturi.

   Nu se descurca rau, pana acum, chiar daca parea putin incomfortabil sa raspunda la cuvinte. ‘

   – Sange.

   A ezitat foarte putin, incat se sesiza foarte greu. Ochii I s-au ingustat usor, insa era suficient pentru mine ca sa observ. Te-am prins Cullen. Lovitura numarul doi.   

   – Spital, a spus dupa cateva secunde de ezitare. Daca era un vampire, ceea ce devenea din ce in ce mai probabil, nu ar trebui sa aiba super reflexe? Sa fie maestru la mintit sau ceva de genul? Presupun ca nu era obisnuit sa fie prins cu garda jos de un om.

      Stiu ca il scoteam din miti. Este un lucru bun ca acea carte Quileute a spus ceva despre cum ‘Cei reci’ vanau animele.

   Fata lui Edward era inca calma, insa mai era ceva. Din fericire, planul meu a functionat, si el era agitat in interior. M-am uitat la ceas. Mai erau cateva minute pana sa se sune. As putea sa spun primul cuvant pe care am vrut sa-l spun in acest joc, insa nu am avut curaj.    

   M-am uitat inapoi la ochii lui Edward.

   – Vampiri.

   De aceasta data ochii i s-au marit, insa numai pentru o fractiune de secunda. Lovitura a 3-a.

   – Dracula.

   – Asta e un nume Edward. Spune-mi un cuvant.

   – Lilieci. Liliecii vampiri, a modificat el.

   Vocea lui era putin mai dura, si avea o mana stransa in pumn pe masa. Cu siguranta l-am facut inconfortabil. Bun. Asta doar imi confirma si mai mult teoria. Probabil ca suspecteaza ca stiu ceva despre el. Tot ce imi mai trebuia acum sa aud este ‘da’ sau ‘nu’. Asta putea sa mai astepte.

   Clopotelul a sunat atunci, si m-am ridicat, impingandu scaunul sub masa. Toata lumea incepea sa iasa din cantina. M-am uitat la Edward si am observant ca nu s-a miscat.

   – Vii? am intrebat eu. Aveam biologie dupa pranz.

   El s-a uitat la masa Cullenilor, unde inca statea familia sa. Toti se uitau la noi cu expresii diferite. Cea care iesea cel mai mult in evidenta era Rosali Hale. Arata inghetata.

   Nu mai vin, a murmurat el mai mult pentru sine. S-a uitat inapoi la mine. Nu. Poti sa o iei inainte.

   Mi-am ridicat sprancenele, insa nu am mai pus intrebari. M-am intors si am iesit din cantina, si in timp ce usile se inchideau, am aruncat o ultima privire, si i-am vazut pe Culleni stand in grup, si pareau ca discuta ceva important.

   Cumva, simteam ca si cum vorbeau despre mine.

____________________________________________________________________

  In sfarsit, am pus si cap 8. Imi cer scuze pentru greseli, insa Deea nu a putut sa il corecteze deoarece nu a avut timp. Oricum, spre sa va placa.